×
Meniu

Ziua europeană de prim ajutor

Anual, la 16 septembrie, este marcată „Ziua europeană de prim ajutor”, desemnată în anul 2000 de către forurile coordonatoare ale Mişcării Internaţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, pentru a atrage atenţia, prin manifestările organizate în această zi, asupra importanţei cunoaşterii regulilor de acordare a primului ajutor în acţiunile de salvare a persoanelor aflate în primejdie.

 

Luarea de măsuri imediate este principiul esenţial în acordarea primului ajutor. Pentru a fi capabil de recunoaşterea simptomelor şi semnelor de bază ale unui accident este vital să ai cunoştinţele necesare pentru a nu face ceva greşit.

 

Trebuie să știm că există anumite reguli pentru acordarea primului ajutor medical, unele dintre ele  ar fi:

  • Prima intervenție la fața locului pentru salvarea victimei, trebuie să aibă în vedere eliberarea și degajarea căilor respiratorii;
  • Nu  mișcați victima din locul accidentului, decât dacă pericolul este iminent și nu poate fi controlat, dacă nu se pot lua alte măsuri de siguranță;
  • Dacă victima este conștientă, explicați-i ce veți face și rugați-o sa coopereze. Dacă este posibil, imobilizați gâtul victimei în timpul deplasării. Rotiți cât mai puțin posibil gâtul, capul și corpul victimei;
  • Protejați victima de frig sau căldură, dar deplasați-o doar dacă a stat prea mult în frig și dacă acest fapt poate avea urmări grave. Acoperiți victima cu o haină sau o pătură pentru a o proteja de frig;
  • Pentru a proteja victima de căldură, faceți umbră cu o jachetă, pătură sau umbrelă sau pur și simplu așezați-vă în așa fel încât să faceți umbră cu propriul corp.
  • La persoanele otrăvite cu substanţe toxice pulverizate: se va spăla bine cu apă curată faţa acestora, înainte de a executa manevrele de respiraţie artificială.
  • Rana trebuie bandajată cu pansament individual, iar în lipsa lui se admite folosirea băsmăluţei sau a ţesăturii curate. Persoana care acordă primul ajutor trebuie să-şi spele minuţios mâinile cu săpun sau să-şi ungă degetele cu tinctura de iod. Nu se admite atingerea de rană măcar şi cu mâinile spălate. În toate cazurile accidentatul trebuie îndreptat (transportat) la instituţia medicală pentru tratament.

 

Aveți grijă de sănătatea DVS și a celor din jur!