×
Meniu

Ce este iodura de potasiu și când se poate utiliza?

În ultima perioadă se vorbește mai mult despre iodura de potasiu, astfel în continuare venim cu unele informații privind acest preparat.

Ce este iodura de potasiu? 

Sarea de potasiu a iodului stabil (neradioactiv) este utilizată pentru tratarea hipertiroidismului, în urgențele de radiații și pentru a proteja glanda tiroidă atunci când se utilizează anumite tipuri de produse radiofarmaceutice. Iodura de potasiu este sarea de potasiu a acidului iodhidric – o pulbere albă ce se obține din iod și hidroxid de potasiu. Eliberează iod prin reacție cu clorul sau acidul sulfuric și servește la tratarea carenței de iod precum și ca prim ajutor în caz de contaminare radioactivă.

 

Iodura de potasiu este utilizată în caz de accidente nucleare sau accidente ale reactoarelor nucleare pentru a preveni absorbţia de iod radioactiv în tiroidă. În cazul accidentelor reactoarelor nucleare, poate să existe o emisie de iod radioactive, în caz de contaminare, iodul radioactiv este preluat de către tiroidă, iar asimilarea de iod radioactiv în tiroidă este împiedicată de aportul de iod non-radioactiv (de exemplu, sub formă de iodură de potasiu), înainte sau în timpul contaminării.

 

Ceea ce trebuie să știm este că pastilele nu vor fi administrate preventiv, ci doar în cazul expunerii la iod radioactive, ca urmare a unui incident nuclear, în primele 6 ore după anunțul autorităților, în doză unică.

 

Conform prescripțiilor medicale, comprimatele cu iod pot fi luate numai în cazuri de accidente nucleare şi dacă se anunţă de către autoritatea competentă, de exemplu, prin intermediul radio-ului sau televiziunii. Comprimatele pot fi mestecate sau înghiţite întregi. Pentru sugari, comprimatele pot fi amestecate în lichide sau dizolvate în apă, sirop sau un lichid similar. Poate dura până la 6 minute, până când comprimatele sunt complet dizolvate. Dacă eliberarea de iod radioactiv continuă (peste 24 de ore), cu expunere repetată, cu aport de alimente sau apă potabilă contaminate și dacă evacuarea nu este posibilă, poate fi necesară administrarea repetată. Comprimatul poate fi divizat în doze egale.

 

Această postare are doar rolul de informare, autoritățile menționază că în prezent nu există pericol radiologic și îndeamnă populația la calm!